Bucate tradiţionale aromâneşti, muzică şi poezie, de asta vor avea parte bucureştenii care vor trece sambata pragul muzeului din strada Monetăriei.
De la amiază până seara, la Clubul Taranului se va găti armâneşte: pite, gustare, fel principal şi dulciuri, asta pentru că bucătăria aromână oferă alternative simple, gustoase şi sănătoase, atât pentru prânzul cel de toate zilele, cât şi pentru ocazii.
Tot sâmbătă, în curtea muzeului (intrarea pe lângă Clubul Ţăranului), gospodinele aromâne organizeaza Academia de Pite pentru copii şi adulţi. La această şcoală de făcut plăcinte poate participa, gratuit, oricine este interesat.
De asemenea, veţi putea degusta bucate armâneşti precum „Piperchi Dinijicati“, adică ardeii graşi, căliţi în ceaun şi înecaţi în sos de roşii sau „Arizu cu lapti“ – orez cu lapte şi stafide, aromat cu coajă de lămâie. Mai multe informaţii găsiţi pe www.muzeultaranuluiroman.ro. (ADEVARUL)