Noaptea Muzeelor 2015

noapteamuzeelor.plimbare.ro

noapteamuzeelor.plimbare.roNoaptea Muzeelor 2015.

Anul acesta muzeele din România atrag sute de mii de vizitatori în cadrul evenimentului Noaptea muzeelor.

În București participă următoarele muzee:

Muzeul Municipiului Bucureşti – Palatul Suţu

La Palatul Suţu vor putea fi vizitate noua expoziţie permanentă a Palatului, denumită „Timpul Oraşului”, expoziţia „Fotogeografica 2015” în holul muzeului,  „Vindecări miraculoase” – o expoziţie dedicată pictoriţei Lucia Dem Bălăcescu, în sala de expoziţie de la parterul palatului şi expoziţia  „Pentru o istorie a simbolurilor – Tatuajul în România” în sala de conferinţe a palatului.

Muzeul Municipiului Bucureşti – Palatul Voievodal Curtea Veche

La Muzeul „Palatul Voievodal Curtea Veche”, tot Adrian Naidin Band va susţine un concert de la ora 20:00 până la ora 21:00 urmat de „Statuile Vivante” de la Teatrul Masca, în curtea muzeului. Iar începând cu 20:30, se vor putea face observaţii astronomice.

Muzeul Municipiului Bucureşti – Muzeul Theodor Aman

La Muzeul „Theodor Aman” din nou Teatrul Masca va fi prezent cu „Statuile Vivante” în curtea muzeului, de la ora 21:00 până la ora 24:00.

Muzeul Național al Țăranului Român,

de Noaptea  muzeelor, sâmbătă, 16 mai 2015, expoziția permanentă va fi deschisă, cu intrare liberă, în intervalul 18 – 21, iar expozițiile temporare vor putea fi vizitate până la miezul nopții.

Muzeul Naţional Cotroceni

19.00 – 24.00 (ora de intrare a ultimului grup) – vizitarea gratuită a primului etaj al Muzeului Naţional Cotroceni, unde se află cele mai reprezentative spaţii ale palatului. Concert susţinut de ansamblul „Game”, alcătuit din studenţi ai Facultăţii de Interpretare din cadrul Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, după următorul program: 19.00-19.30; 20.00 – 20.30; 21.00 – 21.30; 22.00 – 22.30

Muzeul Național de Istorie

este pregătit să primească vizitatorii cu expoziția permanentă Columna lui Traian- Lapidarium și Tezaurul României.

Muzeul Băncii Naționale a României

participă, în premieră, la evenimentul cultural european “Noaptea Muzeelor”, ediţia 2015.

BNR invită publicul la o mini-expoziție inedită intitulată “Aur din Tezaur” organizată sâmbătă, 16 mai 2015, între orele 19:00 și 23:00 la intrarea în sediul BNR din str. Doamnei, nr. 8.

Vor fi prezentate, într-o casetă special proiectată, lingourile de aur din Muzeul BNR – aceste exponate autentice prezintă cel mai mare interes pentru marele public – însoțite de un suport informaţional relevant.

 

 

 

Lasa un raspuns