Google a lansat jocul Ingress, care se aseamănă cu World of Warcraft conform celui care a avut ideea proiectului, dar care îşi propune să îi menţină în formă pe jucători.
Ideea lui Ingress îi aparţine unui fost director al diviziei “Geo” din cadrul Google, John Hanke, care coordonează acum Niantic Labs, companie deţinută de Google, informează forbes.com.
Ingress necesită “energie virtuală”, pe care jucătorii o obţin adunând unităţi de “XM”, pe care le culeg din plimbări în realitatea înconjurătoare. Apoi, consumă “energia virtuală” în anumite misiuni, mergând către “portaluri” ce sunt amplasate în locuri publice, precum muzee sau biblioteci.
“Conceptul se aseamănă cu World of Warcraft, toate persoanele din lume joacă acelaşi joc”, a declarat Hanke pentru allthingsd.com.
Jucătorii sunt împărţiţi în două echipe: “Luminaţii” (The Enlightened), care deţin puterea, şi “Rezistenţa” (The Resistance), care luptă pentru putere. Orice persoană de pe glob poate juca, dar în zonele cu o densitate mai mare a populaţiei competiţia pentru resurse va fi mai acerbă. (MEDIAFAX.RO)