Calatoria cu liftul

Două lifturi panoramice instalate la Unirea Shopping Center te înalţă, gratis, deasupra magazinului, de unde poţi vedea Casa Poporului, dar şi aglomeraţia din centru.

Bucureştenii habar nu au de lifturile panoramice amplasate pe partea exterioară a magazinului Unirea Shopping Center, din care pot vedea Casa Poporului, gratis, de la peste 20 de metri înălţime.

Chiar dacă au fost inaugurate în urmă cu două săptămâni, din cauza muncitorilor care încă mai trebăluiesc la parter, puţini sunt clienţii care se înghesuie să-şi facă loc printre scânduri, ca să ajungă la lifturile cu vedere spre centrul Capitalei.

Agent de pază, liftier de serviciu

Cei aproape zece muncitori care trebăluiau ieri pe lângă liftul panoramic de la Unirea nu sugerau c-ar fi liber la vreo „călătorie“. Agentul de pază te învaţă totuşi să apeşi pe buton. „Merge, merge, cum să nu meargă?!“, te îndeamnă ca un adevărat amfitrion al „minunăţiei“. Liftul urcă silenţios, lăsând la picioarele tale un Bucureşti mic şi puţin mai cenuşiu, din pricina geamurilor închise la culoare.

La orele amiezii, femeia de serviciu coboară, cu cei trei ţânci ai ei, cu liftul panoramic. Copiii se uită la strada aglomerată de maşini cu nasurile lipite de geam. „De două săptămâni s-a deschis. Nu prea urcă lumea…“, spune angajata, după ce îi trimite acasă pe copilaşii care ar mai vrea o tură, dar nu-i lasă privirea agentului de pază, aşezat ostăşeşte lângă uşă.

Sursa: Evz.ro

Leave a Reply