Sfaturi pentru a face faţă caniculei

Ministerul Sănătăţii (MS) recomandă populaţiei ca în această perioadă cu temperaturi extreme să evite expunerea prelungită la soare între orele 11.00 şi 18.00, să consume lichide, fructe, legume, să evite consumul de alcoolul şi de cafeaua şi să respecte sfaturile medicilor.

Meteorologii au anunţat pentru următoarele două zilele temperaturi care pot ajunge în unele zone până la 35 de grade Celsius.

În aceste condiţii, specialiştii recomandă populaţiei ca în perioadele de caniculă să consume zilnic între 1,5 şi 2 litri de lichide, fără a aştepta să apară senzaţia de sete, respectiv un pahar cu apă la fiecare 15-20 de minute, arată Ministerul Sănătăţii într-un comunicat de joi.

De asemenea, medicii recomandă ca în fiecare zi să fie consumate cât mai multe fructe şi legume proaspete (pepene galben, roşu, prune, castraveţi, roşii), deoarece acestea conţin o mare cantitate de apă.

Este obligatorie evitarea băuturilor cu conţinut ridicat de cofeina (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri răcoritoare carbogazoase), deoarece acestea sunt diuretice “, a precizat sursa citată. (mediafax.ro)

Lasa un raspuns