Filmul “Poliţist, adjectiv”, regizat de Corneliu Porumboiu, va reprezenta România la Oscar 2010, potrivit deciziei unui juriu format din şapte critici de specialitate, a declarat, astăzi, directorul general al Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC), Eugen Şerbănescu.
Celelalte filme care au concurat pentru a reprezenta România la Oscar sunt “Cea mai fericită fată din lume” (regizat de Radu Jude), “Nunta mută” (Horaţiu Mălăele), “Întâlniri încrucişate” (Anca Damian), “Schimb valutar” (Nicolae Mărgineanu), “Weeekend cu mama” (Stere Gulea), “O secundă de viaţă” (Ioan Cărmăzan), “Casanova, identitate feminină” (Marius Barna) şi “Marilena” (Mircea Daneliuc).
Selecţia nu a vizat şi filmul “Amintiri din Epoca de Aur”, care a participat la Cannes 2009 alături de “Poliţist, adjectiv”, deoarece pelicula coordonată de Cristian Mungiu nu va fi distribuit în cinematografe înaintea datei limită de 30 septembrie, impusă de regulamentul Premiilor Oscar.
“Poliţist, adjectiv”, care îl are ca protagonist pe Dragoş Bucur, în rolul unui poliţist cu probleme de conştiinţă, a câştigat două premii la Festivalul Internaţional Cannes 2009 – premiul juriului şi premiul FIPRESCI la categoria Un Certain Regard. (NewsIn)