Cinci români, nominalizaţi la Europe Music Awards 2008

Anul trecut, Andreea Bănică a câştigat categoria Best Romanian Act. Anul acesta, pe 6 noiembrie, la Liverpool se vor lupta în voturi Andra, Crazy Loop, Morandi, Smiley şi Tom Boxer alături de Fly Project şi Anca Parghel. Mai mult, câştigatorul Best Romanian Act va intra într-o nouă competiţie, cea pentru categoria Europe’s Favorite, având ocazia să concureze cu ceilalţi învingători regionali pentru voturile telespectatorilor. Astfel, oricare dintre cei cinci români poate deveni marele învingător al Europei şi va urca pe scena MTV de la Liverpool, pentru a-şi primi premiul de la o vedetă internaţională.

Fanii românilor nominalizaţi la EMA 2008 au o misiune simplă şi eficientă: trebuie să acceseze site-ul www.ema.mtv.ro, până pe 19 octombrie, şi să-şi voteze favoritul, pentru a stabili laureatul de anul acesta.Artiştii aflaţi în cursă au dat primele declaraţii despre nominalizarea MTV:

Andra: “Nu este pentru prima oară, iar asta nu poate decât să îmi reconfirme faptul că muzica mea este apreciată şi iubită. Sunt bucuroasă şi măgulită în acelaşi timp că publicul mă consideră unul dintre artiştii reprezentativi pentru România şi vreau să -i mulţumesc pentru asta”.

Smiley: “Mă bucur foarte mult că am fost nominalizat chiar în anul de debut al carierei solo. Şi, recunosc, mi-ar plăcea să vizitez Liverpool”.

Crazy Loop: “Am aflat de nominalizare atât de la MTV, cât şi de la fanii care au organizat o întreagă campanie de votare pe forumul meu. Vestea nu poate decât să mă bucure”.

Tom Boxer: “Când eram mai mic mă uitam la EMA cu o pungă de pufuleţi în mână şi îmi imaginam cum ar fi să fiu acolo… era ca o poveste. Acum a devenit realitate… dar, de fapt, ce e realitatea? Tot un vis, nu? Mulţumesc MTV şi tuturor fanilor. Brasil, Peace!”.

Morandi: “Suntem încântaţi că şi anul acesta ne numărăm printre cei propuşi de MTV România la premiile EMA. Această nominalizare vine după un an în care am lansat un nou album, N3XT, cel mai de succes de până acum, care a reuşit să treacă de graniţele ţării, şi suntem încrezători în şansele noastre. Ceilalţi concurenţi sunt nume importante ale muzicii din România şi ne onorează cu atât mai mult această nominalizare. Avem încredere că fanii ne vor susţine aşa cum au făcut-o şi până acum”.

MTV Europe Music Awards 2007 a fost difuzat în Europa, SUA şi Asia, fiind urmărit de peste 30 milioane de oameni.

sursa: www.gandul.info

Lasa un raspuns