Vremea frumoasă revine astăzi în aproape toată ţara

Vremea va frumoasă astăzi în aproape toată ţara. Va fi o zi de vară în cea mai mare parte, completată de câţiva nori în sud-estul ţării şi deasupra Carpaţilor Meridionali, unde izolat sunt aşteptate averse, posibil însoţite de descărcări electrice.Temperaturile maxime se vor încadra în general între 21 şi 30 de grade Celsius.

În capitală, vremea frumoasă revine, spre bucuria bucureştenilor. Soarele împarte cerul cu câţiva nori inofensivi, iar vântul suflă cel mult moderat. De la 13, 15 grade în zori temperatura ajunge la aproximativ 27 de grade Celsius, normal pentru această dată. Presiunea atmosferică, în scădere uşoară, înregistrează 760 milimetri coloană de mercur.

Joi putem vorbi despre o zi frumoasă de toamnă, dar cu aspectul unei zile de vară în aproape toată ţara. În sud şi sud-vest, dar şi în centru, soarele străluceşte aproape nestingherit de nori întreaga zi.

Vineri, în aproape toate regiunile va fi vreme frumoasă, iar soarele străluceşte generos mai ales peste regiunile sudice. Spre nord, norii sunt mai îndrăzneţi, iar în Maramureş şi în nordul Moldovei vor lăsa şi câteva averse cu tunete şi fulgere.

44

Lasa un raspuns