Vedetele din Local Kombat vor putea fi urmărite şi din SUA!

Cătălin Moroşanu, Sandu Lungu, fraţii Stoica şi Raul Cătinaş vor putea fi urmăriţi pe viitor şi la televiziunile din America după ce una dintre marile companii de drepturi tv din SUA a făcut o ofertă pentru evenimentele Superkombat, promovate la nivel mondial de românul Eduard Irimia.

România se poate lăuda în momentul de faţă cu singurul produs la nivel global. Galele Superkombat sunt transmise în direct în 75 de ţări din Europa, Asia, Africa şi Australia, iar în curând şi pe continentul nord-american.

“Pot spune ca negocierile sunt foarte avansate. Ei ne-au căutat pe noi şi ne-au făcut o ofertă concretă. Mă bucur că în momentul de faţă un produs românesc aşa cum este Superkombat a devenit atât de expus la nivel global în ceea ce priveşte televiziunea. Suntem deja pe patru continente, iar America de Nord ar fi al cincilea. Cele şase gale organizate de noi sunt transmise în direct în peste 70 de ţări. Din acest punct de vedere, suntem produsul numărul 1 în lume pe K-1″, a declarat Eduard Irimia.

Din cauza unei clauze de confidenţialitate valabilă până la semnarea înţelegerii, promotorul nu a putut dezvălui numele companiei, dar a oferit câteva detalii importante. “Este o companie specializată pe sporturile de contact şi care are o acoperire în câteva zeci de milioane de case din SUA plus milioane pe platformele de telefon mobil. Colaborează cu cele mai mari televiziuni de peste Ocean, iar asta nu poate decât să ne ajute să facem publicitate ţării noastre la nivel global“, a explicat acesta.

Irimia s-a arătat dispus să promoveze şi brandul de ţară al României în condiţiile în care evenimentele organizate de el vor putea fi vizionate în viitorul apropiat pe cinci continente. Nu am apelat niciodată la fondul de imagine al ţării pentru a evita conlictele de interese de genul galei lui Bute, dar dacă vom fi contactaţi printr-o firmă specializată, atunci sunt dispus să discutăm. Sunt mândru că sunt român şi mi-ar face mare plăcere să promovăm ţara în toată lumea, a mai spus preşedintele circuitului Superkombat.

Evenimentele Superkombat, transformate din Local Kombat în urmă cu un an şi jumătate, au o audienţa medie de peste 15 milioane la fiecare gală doar în Europa, şi sunt transmise în direct în peste 350 de milioane de case de pe patru continente: Europa, Asia, Australia si Africa.

De altfel, datorită modului de abordare, cu sportivi care au fost promovaţi pe main-stream, aşa cum este cazul lui Cătălin Morosanu, luptătorii români din Local Kombat şi Superkombat au devenit extrem de populari şi pe Youtube. Meciurile lui Alexandru Lungu şi Cătălin Moroşanu au depăşit ca număr de vizionări luptele lui Daniel Ghiţă sau Lucian Bute. De exemplu, duelul dintre Lungu şi Bob Sapp de anul trecut de la Piatra-Neamţ a strâns pe cunoscutul site peste 2 milioane de accesări.

Lasa un raspuns