Vacanţe în Europa, mai ieftine cu până la 20 %

Viena cu 140 de euro, Sharm El Sheik cu 238 sau Roma cu 365 de euro sunt doar câteva dintre ofertele turistice care stau la dispoziţia românilor care au ceva bani de cheltuit sau care nu au avut vacanţă de sărbători.

Preţurile sunt bune pentru această perioadă a anului şi în scădere faţă de perioada similară a anului trecut, susţin jucătorii din turism. Potrivit Roxanei Bălcescu, director executiv la o agenţie de turism din Bucureşti, costurile pachetelor tursitice sunt mai ieftine cu 10-15% faţă de lunile ianuarie – februarie 2009, la toate destinaţiile externe de vacanţă. Pe chartere vorbim chiar despre o scădere de până la 25 %, spune Bălcescu, oferind ca exemplu cursele pe destinaţiile Sharm El Sheik şi Tunisia.

Astfel, un sejur de 7 zile în Egipt, în regim de demipensiune la un hotel de 3 stele, cu bilet de avion dus-întors şi taxe de aeroport pentru două persoane costă 536 de euro. Preţurile sunt valabile pentru plecările din luna ianuarie şi parţial februarie, până pe 20, ulterior ele majorându-se cu aproximativ 10 euro per pachet de servicii.

Pentru pasionaţii de schi însă mai sunt locuri, în special în Austria, care reprezintă o destinaţie de neratat în perioada imediat următoare. Şi asta pentru că metropola vieneză se alătură celorlalte destinaţii unde debutează un regal al shoppingului.
(Sursa: Gandul.info)

Lasa un raspuns