Trupa Sunrise Avenue cântă la Festivalul B’Estfest în vară

Trupa finlandeză Sunrise Avenue cântă pe 6 iulie la Festivalul B’Estfest, care are loc între 4 şi 6 iulie, urmat de B’Estfest Aftershock, eveniment dedicat muzicii rock, pe 11 iulie, anunţă organizatorii.

Trupa finlandeză s-a fondat în 2002 la Helsinki iar în prezent este formată din Samu Haber (voce şi chitară), Jukka Backlund (clape), Raul Ruutu (bas) şi Sami Osala (tobe).

După nenumarate refuzuri din partea producătorilor, Sunrise Avenue a înregistrat independent primul album, cu ajutorul producătorului Jukka Backlund, care ulterior a devenit si membru al trupei.

În vara lui 2005 trupa a semnat cu o casă de discuri finlandeză, pentru ca mai apoi să fie remarcată de una dintre cele mai puternice case de discuri din industrie.

Primele single-uri – “All Because of You” şi “Romeo” au apărut la începutul lui 2006, iar albumul de debut, “On the Way to Wonderland”, a fost lansat în luna mai. Cel de-al treilea single, “Fairytale Gone Bad”, a fost lansat în august şi a devenit în doar câteva luni un hit în numeroase ţări europene.

În Romania, “Fairytale Gone Bad” a fost una dintre cele mai difuzate piese ale anului 2007 şi a ajuns pe prima poziţie în Top 100. Anul trecut, Sunrise Avenue au fost invitaţi la festivalurile Rock am Ring, Rock im Park şi Nova Rock.

Line-up-ul festivalului B’Estfest îi cuprinde pe Cypress Hill, UNKLE şi Apollo 440 (4 iulie), Kaiser Chiefs şi Manic Street Preachers (5 iulie), Roisin Murphy (Moloko), Nelly Furtado şi Sunrise Avenue (6 iulie), şi, la B’Estfest Aftershock, pe Judas Priest, Primal Fear şi Ross The Boss (11 iulie). (Realitatea.net)

Lasa un raspuns