Britanicii de la The Klaxons vor susţine un concert, în premieră în România, în cea de-a doua zi a festivalului B’estfest, în data de 3 iulie.
Noi nume urmează a fi confirmate în zilele următoare, anunţă organizatorii evenimentului, Emagic.
Membrii trupei The Klaxons şi-a început cariera în 2005, la Londra, în doar doi ani devenind una dintre cele mai apreciate trupe de brit indie-dance punk de pe scena muzicală internaţională. Primul material discografic, intitulat “Myths of the Near Future”, a fost lansat în ianuarie 2007, intrând direct pe locul al doilea în clasamentul din Marea Britanie. În acelaşi an, trupa a fost recompensată cu numeroare premii, printre care unul pentru Cel mai bun grup din partea revistei New Musical Express (NME) şi un Mercury Music Prize pentru albumul “Myths of the Near Future”. (sursa:Gandul)