Studenţii se distrează şapte zile şi şapte nopţi

Un festival pe măsura poftei de distracţie a studenţilor din România începe astăzi, simultan, în Arad, Bacău, Bucureşti, Cluj, Constanţa, Craiova, Iaşi, Petroşani, Reşiţa, Târgu-Jiu şi Timişoara.

În această seară, la Sala Palatului, Phoenix va concerta în prima zi de festival studenţesc. „Studenţiada“ îi va scoate pe toţi la teatru, la muzeu, la film, la operă, la chefuri, îi provoacă la sporturi extreme, le aduce căminiştilor vedete la masă, îi cheamă la dezbateri şi traininguri, într-un cuvânt, îi provoacă din toate punctele de vedere.

Splaiul Independenţei se va transforma în scenă pentru spectacole de teatru, arenă pentru sporturi extreme şi concursuri ciudate, cum ar fi cel de prins ouă, sau loc de joacă pentru cei care vor să-şi amintească de copilărie.

O noapte cu o vedetă şi curse de gândaci
Uniunea Naţională a Studenţilor din România (UNSR) este organizatorul evenimentului şi promite distracţie pe cinste în săptămâna „Studenţiadei“.

Fiecare zi din această săptă mână are un specific, iar activităţile vor fi în concordanţă cu tematica celor 168 de ore de distracţie şi educaţie: astăzi – ziua culturii, mâine – ziua sportului, miercuri e cu „Educaţie“, joi cu sănătate, vineri cu chestiuni interculturale, sâmbătă e „Ziua mediului“, iar duminică e la putere voluntariatul.

În fiecare zi sunt concursuri de sport, întâlniri tematice, dezbateri, activităţi culturale şi petreceri extra în cluburile studenţeşti din Complexul Regie.

Sursa:

Lasa un raspuns