Două persoane au murit, iar alte cinci sunt rănite, în urma unui accident rutier petrecut, duminică, pe DN 1, la intrarea în localitatea braşoveană Timişul de Sus. Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Braşov, comisar-şef Liviu Naghi, accidentul a fost provocat de Şerban Huidu, aflat la volanul maşinii care a intrat pe contrasens.
Accidentul s-a petrecut duminică, în jurul orei 11.55, pe DN 1, la intrarea în localitatea braşoveană Timişul de Sus, după ce maşina de teren la volanul căreia se afla Şerban Huidu a intrat pe contrasens, ciocnindu-se cu un autoturism Dacia Logan care circula regulamentar. Realizatorul TV se afla în maşină cu soţia şi cu cei doi copii.
În urma impactului şi-au pierdut viaţa şoferul autoturismului Dacia Logan – un bărbat de 65 de ani – şi o femeie de 54 de ani, care se afla în dreapta şoferului. Şerban Huidu împreună cu soţia şi cu cei doi copii ai săi au fost duşi la Spitalul Judeţean Braşov, având diverse traumatisme, dar fiind în stare stabilă. (mediafax.ro)