S-a deschis pasajul pietonal de la Lipscani

Trecerea pe sub Bulevardul I.C. Brătianu a fost transformată dintr-un loc insalubru într-un culoar modern şi cu un nume nou: Pasajul Latin.

Pasajul pietonal Sfântu Gheorghe – Lipscani a fost redeschis ieri circulaţiei, după o serie de lucrări care au urmărit transformarea acestuia dintr-un simplu culoar de trecere într-un obiectiv cultural atât pentru bucureşteni, cât şi pentru turiştii străini.
Coridorul subteran care face legătura între Piaţa Sfântul Gheorghe şi Piaţa Roma, unde a fost reamplasată anul trecut statuia Lupoaicei, a primit şi un nou nume – Pasajul Latin.

Pasajul Latin a fost construit în anii ’70, lucrările scoţând la iveală o istorie a Capitalei cunoscută doar teoretic până atunci. Astfel, descoperirea unor ateliere de olari şi fierari a confirmat existenţa în zonă a celui mai vechi cartier meştetugăresc al Bucureştiului. Aici au fost descoperite şi câteva morminte creştine de la sfârşitul secolului al XV-lea şi ruinele a două biserici. (ADEVARUL.RO)

Lasa un raspuns