Dacă România ocupă ultimele locuri la nivel european în ceea ce priveşte numărul de utilizatori, ţara noastră se plasează pe locul patru în lume din punctul de vedere al vitezei medii a conexiunilor la internet.
Cu o viteză medie a conexiunilor pe internet de 6,2 Mbps în trimestrul al treilea din 2009, ţara noastră este surclasată de Coreea de Sud, Japonia si Hong Kong, potrivit raportului State of the Internet, realizat de compania Akamai, care administrează 55.000 de servere în 70 de state.
Viteza medie la nivel mondial este de 1,7 Mbps.
Viteza pe Internet în România:
- România – 6,2 Mbps viteză medie a conexiunilor la internet în trimestrul al treilea din 2009 (+12% faţă de acelaşi interval din 2008);
- 46% dintre conexiunile broadband au viteze de peste 5 Mbps,
- 1,8% dintre conexiunile broadband au viteze de peste 25 Mbps.
Viteza pe Internet în lume:
- Coreea de Sud – 14,6 Mbps viteză medie a conexiunilor la internet (+14%);
- Japonia – 7 Mbps viteză medie a conexiunilor la internet;
- Hong Kong – 8 Mbps viteză medie a conexiunilor la internet;
- România – 6,2 Mbps viteză medie a conexiunilor la internet (+12%);
- Suedia, Irlanda şi Olanda – 5-6 Mbps viteză medie a conexiunilor la internet;
- SUA – 3,9 Mbps viteză medie a conexiunilor la internet.
(Sursă: EVZ)