Suceveanul Ionuţ “Pitbull” Atodiresei va avea parte de o surpriză inedită la gala SuperKombat Podgorica de pe 25 februarie. Luptătorul, cunoscut pentru că intră în ring pe acordurile melodiei “Noi suntem români”, va da piept cu Saşa Jovanovic, un sportiv originar din Valea Timocului (Serbia).
“Deşi s-a stabilit în Austria de câţiva ani, Jovanovic vorbeşte limba română. E vlah din Valea Timocului, născut şi crescut acolo. Eu chiar am rămas surprins când m-a salutat în română. Meciul dintre cei doi va fi unul dintre cele mai spectaculoase ale galei”, afirmă promotorul Eduard Irimia.
Atodiresei s-a bătut ultima oară cu un conaţional în urmă cu patru ani, când a şi câştigat, fiind convins că va reuşi acest lucru şi în duelul cu vlahul Jovanovic. În martie 2008, Pitbullul l-a bătut după o rundă suplimentară pe Cătălin Slave. “Când suntem în ring, asta va conta mai puţin că suntem de acelaşi neam. Am poftă de victorie, mai ales că am pierdut în octombrie la Piatra Neamţ. Românul din Moldova va câştiga meciul”, susţine sportivul sucevean.
Prezentare fight-card SuperKombat Podgorica
Primul Grand Prix mondial SuperKombat, organizat la Podgorica, programează 10 meciuri, dintre care şapte vor fi super-fight-uri. În piramida de patru, Cătălin Moroşanu se va bate cu Utley Meriana din Curacao, în timp ce puternicul Anderson “Braddock” Silva îl va înfrunta pe rusul adoptat de Germania, Nikolaj Falin. În meciul rezervelor se întâlnesc olandezul Brian Douwes şi bosniacul Dzevad Poturak. Câştigătorul piramidei se va califica în turneul Final 8 din luna octombrie, acolo unde vor mai ajunge şi câştigătorii următoarelor trei turnee, dar şi finaliştii SuperKombat din 2011. Marea finală este programată pentru luna noiembrie, iar învingătorul, pe lângă premiul în bani, va câştiga şi un Mitsubishi Pajero în valoare de peste 45.000 de euro. Gala de la Podgorica va fi transmisă în direct, sâmbătă seară, de Pro TV şi Eurosport, putând fi urmărită live în peste 80 de ţări.
Iată fight-cardul complet:
1. Brian Douwes (Olanda) vs Dzevad Poturak (Bosnia)
2. Nikolaj Falin (Rusia) vs Braddock Silva (Brazilia)
3. Utley Meriana (Curacao) vs Cătălin Moroşanu (România)
4. Ayadin Yuksel (Turcia) vs Raul Cătinaş (România)
5. Redouan Cairo (Surinam) vs Andrei Stoica (România)
6. Ismael Londt (Surinam) vs Vladimir Toktasynov (Germania)
7. Saşa Jovanovic (Austria) vs Ionuţ Atodiresei (România)
8. Frank Munoz (Spania) vs Goran Radonjic (Muntenegru)
9. FINALA – Învingător meci 2 vs Învingător meci 3