Premiile Oscar, în direct la HBO

Luni, 23 februarie, de la ora 3 dimineaţa, HBO vă invită să faceţi noapte albă în faţa televizoarelor. Motivul, mai mult decât întemeiat: postul difuzează în direct Gala Premiilor Oscar. Anul trecut, HBO a transmis pentru prima dată în România acest eveniment al cinematografiei mondiale. În 2009, istoria se repetă – patru ore de transmisiune live, de la Teatrul Kodak din Los Angeles, în care veţi putea urmări, în versiune originală nedublată, Premiile Oscar 2009. Conform desfăşurătorului, după jumătate de oră de pre-show, în care vedetele de pe covorul roşu îşi vor etala toaletele extravagante şi emoţiile cât se poate de obişnuite, de la ora 3.30 se va trece la lucrurile serioase: „distribuirea” trofeelor. (gandul.info)

Lasa un raspuns