Poliţia Comunitară din Bucureşti va avea, din primăvara acestui an, o unitate specială numită „Poliţia Parcuri“ care va fi dotată cu mopede şi cai.
„Mopedele le avem deja, să vedem cum vom procura caii“, spunea ieri, mai în glumă, mai în serios, şeful Poliţiei Capitalei, Marian Tutilescu, după întrevederea avută cu primarul Oprescu pe tema siguranţei în şcoli.
„Într-o lună, două, se vor aglomera parcurile, şi este necesar să asigurăm securitatea copiilor şi aici“, declara şi şeful Poliţiei Comunitare, Ion Bolboacă. De asemenea, primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a apreciat că, pentru combaterea agresiunilor câinilor vagabonzi, se va înfiinţa şi Poliţia Animalelor. Poliţia duce însă lipsă de personal, numărul de angajaţi ai instituţiei fiind mai mic decât cel prevăzut în schemele de funcţionare.
„Personalul nostru este de doar 42% din cât ar trebui la nivelul poliţiilor de sector şi de 48% la nivelul poliţiei municipiului“, a spus Bolboacă. În ceea ce priveşte siguranţa în şcoli, primarul vrea ca patrulele poliţiştilor să se facă simţite în jurul şcolilor pentru a descuraja fenomenul infracţionalităţii, iar în unităţile de învăţământ să fie introdus „butonul de panică“. (Sursa: EVZ.ro)