Kasabian vine in Romania la Tuborg Green Fest Peninsula

Festivalul Peninsula, ajuns la cea de-a 9-a ediţie, se transformă în 2011 în Tuborg Green Fest Peninsula. Conceptul Tuborg Green Fest a generat unul dintre cele mai puternice festivaluri internaţionale de muzică, aducând în ultimii ani cele mai în vogă trupe în faţa publicului din numeroase ţări europene.

Aşadar, Tuborg Green Fest Peninsula va avea loc şi anul acesta pe malul Mureşului, în Târgu Mureş, în vecinătatea Complexului de Agrement Weekend, între 25 şi 28 august, şi va aduce iubitorilor de muzică aproape 70 de concerte.

Primii artişti internaţionali anunţaţi pentru Tuborg Green Fest Peninsula 2011 sunt Kasabian, Within Temptation, Nick Warren, Tiga şi Borgore.

Biletele pentru Tuborg Green Fest Peninsula 2011 vor fi puse în vânzare săptămâna viitoare şi, nici în acest an, festivalul nu măreşte preţul acestora, informează organizatorii. (mediafax.ro)

Lasa un raspuns