IRIS – „Naţionala de rock a României“ – se întoarce

Concertul Iris, cel mai aşteptat eveniment muzical al sezonului, va avea loc joi, la Sala Polivalentă din Capitală.

Pentru prima dată, după operaţia îndrăgitului solist, Cristi Minculescu, trupa Iris – „Naţionala de rock a României“, cum este supranumită – cântă în formaţie completă la Bucureşti.

După sute de concerte, în 32 de ani de existenţă ai trupei, Iris nu dă semne că s-ar opri. La Bucureşti, muzicienii vor susţine un concert de două ore şi vor cânta piese de referinţă care au consacrat Iris de-a lungul anilor.

Noul album va ieşi pe piaţă în toamna anului viitor. În programul concertului sunt incluse piese de pe toate cele 15 albume ale formaţiei, printre care „Tot zbor“, „Pe ape“, „Pământul îl cuprind“, „Călător“, „Iris Maxima“ sau „Vino pentru totdeauna“. Nu vor lipsi nici elementele de pirotehnie şi proiecţiile video. (ADEVARUL.RO)

iris

Lasa un raspuns