Potrivit prognozelor de la Administraţia Naţională de Meteorologie, primele zile de septembrie vor fi călduroase, cu temperaturi cuprinse între 29 şi 30 de grade Celsius. Cel mai cald va fi în partea de sud a României, unde temperaturile vor atinge şi 33 de grade Celsius.
În primele zile de septembrie vor cădea precipitaţii numai în zona de munte, unde vor fi ploi de scurtă durată şi descărcări electrice. Meteorologii susţin că vremea se va menţine frumoasă şi caldă şi la mare. Pe litoral, temperaturile maxime vor fi cuprinse între 26 şi 28 grade, iar cele minime între 18 şi 20 grade. În restul lunii septembrie, vremea se va menţine frumoasă.
Ploaie, în ultima parte din septembrie
Temperaturile vor fi apropiate de normalul perioadei, cu dimineţi şi seri reci şi zile calde. Vremea va fi mai caldă în partea de sud a ţării, unde pe alocuri vor fi la orele amiezii şi 30 de grade Celsius.
În a doua parte a lunii septembrie este posibil să plouă în tot teritoriul.
Luna octombrie va avea un regim termic apropiat de normele climatologice, cu temperaturi care vor ajunge la 20 de grade în timpul zilei. Va fi mai cald în zona sud-estică şi local în vest, unde temperaturile vor fi mai ridicate decât normalul pentru luna octombrie.
(sursa, Foto)