După un weekend de primăvară, revenim la haine groase şi cizme. Săptămâna viitoare, iarna se va reinstala pe teritoriul ţării noastre cu toate efectele: nori grei şi precipitaţii mixte, care vor cuprinde încet-încet toate regiunile ţării.
Dacă la începutul săptămânii vom avea 14 grade ca vârf termic la amiază, de miercuri, lapoviţa şi ninsoarea vor face ca temperatura diurnă să nu treacă de 10 grade în sud. Şi dacă în toată jumătatea nordică se anunţă lapoviţă şi ninsoare, nici în restul teritoriului nu vorbim de vreme frumoasă. Unde nu va ninge, va ploua, iar vântul se va intensifica şi el. Temperaturile vor creşte abia spre finalul săptămânii.