Cel mai controversat film românesc al anului a avut premiera de gală. Francesca, pelicula interzisă la Veneţia va rula de astăzi în cinematografe.
Filmul a devenit celebru peste noapte, din cauza unor replici care au stârnit scandal în Italia.
“Sperăm că aceasta să nu fie singurul tip de notorietate, sperăm din tot sufletul să se audă şi altceva cum ar fi momentele antologice, zic eu, pe care acest film le conţine”, a declarat Monica Bârlădeanu.
“Sper ca cei care vin să vadă filmul să-şi dea seama că replicile alea sunt cele care nici măcar nu contează. Nu despre asta este vorba în film”, a firmat Bobby Păunescu.
“Francesca”, povestea educatoarei care pune la bătaie tot ce are pentru o altă viaţă, într-o altă ţară, a stârnit emoţii atât în rândul publicului de la Festivalul de la Veneţia, unde a fost prezentat în premieră, cât şi în cel al criticilor. (REALITATEA.NET)