Deadmau5, Trentemøller, House of Pain, Maceo Plex şi Slaves sunt noile nume care vor cânta, alături de alţi pese 20 de artişti, la cea de-a V-a ediţie a Festivalului Electric Castle, care va avea loc între 12 şi 16 iulie la Cluj.
Aproximativ 130.000 de persoane se estimează că vor participa la ediţia de anul acesta a Festivalului Electric Castle, pentru desfăşurarea acestuia urmând să fie amenajate nouă scene pe o suprafaţă de 220.000 de metri pătraţi.
Noile nume care vor cânta între 12 şi 16 iulie la Cluj sunt Deadmau5, Trentemøller, House of Pain, Maceo Plex, Duke Dumont, GusGus, Shn şi Slaves, anunţă organizatorii.
”De şase ori nominalizat la premiile Grammy pentru producţiile sale muzicale, de trei ori câştigător al celei mai mari competiţii globale dedicate DJ-ilor, Deadmau5 este un artist cu un palmares de zeci de premii şi milioane de fani. Pe numele său real Joel Thomas Zimmerman, canadianul este unul dintre titanii muzicii electronice. Contestat de mulţi, Deadmau5 este un anti-star, ce nu s-a ferit niciodată să aducă critici industriei muzicale. Tocmai din acest motiv a ales să se retragă trei ani, pentru a lucra la noul său album W:/2016ALBUM/, lansat de curând”, precizează organizatorii.
Lista de artişti confirmaţi, deja, la Electric Castle 2017 este următoarea alt-J, Moderat, Nero, Noisia, Architects, A-Track, Dixon, DJ Sneak, Âme Live, Soom T, Metrik, Etherwood, Crazy P Soundsystem, Maceo Plex, Eats Everything, Cassy, Claptone, Atari Teenage Riot, Tommy Cash, Fanfara Ciocârlia, S.P.Y., Troyboi, Beardyman & The Masters of Distraction, Punnay Masssif, Coma, Luna Amara, MJ Cole, Flic Flac, Zwette, Kornel Kovacs, Reggae Roast, Kenny Ken şi King Jammy. Line-up-ul va fi completat de noi nume ce vor fi anunţate peste doar câteva săptămâni. (www.news.ro)