Spectacolele “D’ale carnavalului” şi “A douăsprezecea noapte” vor fi prezentate, alături de alte montări, de vineri până duminică, în mai multe parcuri din Capitală, în cadrul programului “Bucureşti – cartier de vară”, derulat până pe 20 septembrie, anunţă ArCuB.
Dimineaţa, de la ora 10.00, vor avea loc mai multe spectacole pentru copii.
Astfel, Opera Comică pentru Copii va prezenta comedia muzicală “Mirandolina” (vineri, în Parcul Bazilescu, sîmbătă, în Parcul Sebastian, şi duminică, în Parcul Titanii), trupa Teatrului Ţăndărică le-a pregătit copiilor o întâlnire cu “Motanul încălţat” (sâmbătă, în Parcul Bazilescu), iar Teatrul “Constantin Tănase” le va povesti despre “Întoarcerea Panterei Roz” (sâmbătă, în Parcul Titanii).
De asemenea, vineri, în Parcul Titanii, copiii au întâlnire cu “spiriduşii poveştilor”, în timp ce în Parcul Sebastian, Şcoala de artă va susţine un recital de folclor. Studenţii de la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică (UNATC) vor juca în spectacolul “Clovnii”, duminică, în parcul Sebastian.
Adulţii vor avea şi ei parte de spectacole, seara, de la ora 20.00. Trupa Teatrului “Constantin Tănase” a pregătit spectacolul “D’ale Bucureştilor” (vineri, în Parcul Sebastian), iar Teatrul Bulandra va pune în scenă piesa “A douăsprezecea noapte” (vineri, în Parcul Bazilescu, sâmbătă, în Parcul Titanii, şi duminică, în Parcul Sebastian). Totodată, Teatrul Nottara prezintă spectacolul “Ritmurile” (vineri, în Parcul Titanii, sâmbătă, în Parcul Sebastian, şi duminică, în Parcul Bazilescu). (mediafax)