Cinematografele trec la primărie sau se închid

Primăria Capitalei se poate pricopsi cu cinematografele de stat, împreună cu datoriile acestora, dacă parlamentarii vor adopta astăzi proiectul de lege privind trecerea sălilor de cinema de la Regia Autonomă de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor (RADEF) „România Film“ în proprietatea autorităţilor publice locale.

„În ţară sunt aproape 300 de clădiri în valoare de sute de milioane de euro. Este un jaf naţional. Cinematografele sunt vânate pentru metri pătraţi de sub clădiri şi pentru suprafeţele aferente“, a declarat Maria Bikfalvi, preşedintele Sindicatului Liber „România Film“. Ea a precizat că primăriile nu sunt pregătite pentru o asemenea achiziţie şi că au existat cazuri în care primăriile chiar s-au debarasat de sălile de cinema, pentru a vinde terenul unor investitori. „Cinematograful Festival a fost închis în urmă cu câteva zile în contextul în care avea 140 de milioane de lei datorii numai la lumină“, a exemplificat Bikfalvi, susţinând că, din cauza datoriilor uriaşe la furnizori, următoarele cinematografe care ar putea fi închise sunt Patria şi Scala.

Reprezentanţii Ministerului Culturii se consolează, însă, cu gândul că mai rău de atâta nu se poate. „Descentralizarea poate fi un lucru bun în contextul în care s-a dovedit că în toţi aceşti 18 ani, statul – prin RADEF – a fost un gestionar prost. Mai rău de atât nu poate fi“, crede Demeter Andraş, secretar de stat în MCC.

Dintre cele 269 de săli de cinema administrate de RADEF în toată ţara, numai 38 mai funcţionează.

Lasa un raspuns