Bucureştenii îl plac pe Mircea Badea, iar Măruţă e idolul femeilor

În topul preferinţelor, conform unui studiu realizat de compania de cercetare Exact şi comandat de paginademedia.ro, sunt cei doi “Cârcotaşi” de la Prima TV, urmaţi de Andreea Esca, grupul Divertis, Cătălin Măruţă şi matinalii Răzvan şi Dani.

Dacă prezentatorul emisiunii “Happy Hour”, Cătălin Măruţă,  este preferatul femeilor, bărbaţii înclină către Mircea Badea, care conduce în topul preferinţelor bucureştenilor cu studii superioare şi cu vârstă medie de 45-49 de ani.

Grupul celor 943 de persoane care au participat la studiu în perioada 2-17 decembrie 2009 are ca singură trăsătură definitorie: eterogenitatea. Cei cu studii medii îi preferă pe Răzvan şi Dani, Dan Negru, Cătălin Măruţă, Cabral şi Mircea Solcanu, în timp ce persoanele cu studii superioare fac abstracţie de limbajul uneori suburban şi declară că îl plac pe Mircea Badea.

Divele Andreea Marin Bănică şi Mihaela Rădulescu mai împart ceva în afară de rivalitate: saturaţia românilor. Potrivit studiului citat, cei mai mulţi participanţi la cercetare au menţionat numele lor atunci când au răspuns la întrebarea „De cine v-aţi săturat”. (EVENIMENTUL ZILEI)


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *