”Be a changer”

Participarea la competiţia ”Be a Changer” poate fi primul tău pas în salvarea climei pământului. Schimbarea climatică este o problemă importantă, care ne priveşte pe toţi deoarece ne afectează atmosfera, mediul şi chiar viaţa. Acesta este cel mai important motiv pentru care trebuie sa ne aliem campaniei ”Be a Changer”. A deveni ”Om al schimbării” înseamnă să aparţii unei comunităţi internaţionale care luptă pentru protecţia mediului. Pentru a stimula şi mai bine participanţii, organizatorii competiţiei pun la bătaie numeroase premii atractive. A prelua iniţiativa înseamnă să monitorizezi schimbările pe care le faci în viaţa de zi cu zi şi să convingi cât mai mulţi prieteni să facă acelaşi lucru. Chiar şi micile transformări din viaţa noastră pe care le facem zilnic pot ajuta la reducerea emisiilor de gaz cu efect de seră. Trebuie să fim cât mai mulţi cei care ne implicăm, pentru a putea opri schimbările climatice. Căile de luptă împotriva schimbării climei sunt multe şi simple: stingeţi lumina, închideţi robinetul, sortaţi sticla, materialele plastice şi hârtia de restul deşeurilor, mergeţi pe jos sau cu bicicleta. Mesajul este simplu: ”închide, redu, reciclează, mergi pe jos”.
Pe lângă contribuţia importantă pentru mediul înconjurător ”oamenii schimbării” sunt si premiaţi. Câştigătorii competiţiei vor obţine o excursie în tabăra de mediu în aer liber ”Changer Camp”. Susţinătorii pe care îi recrutaţi pentru a lupta pentru combaterea schimbărilor climatice vor avea de asemenea şansa de a câştiga un premiu.
Fiţi inteligenţi! Fiţi activi! Fiţi promotori ai schimbării!

Lasa un raspuns