Agenda pentru timpul liber: 23-29 noiembrie

Spectacolele de teatru “Doamna noastră din Pascagoula” (Teatrul Mic) şi “Sfârşit de partidă” (Teatrul Metropolis), concertul Jan Garbareck Group şi premiera filmului “Cenuşă şi sânge” se numără printre cele mai interesante repere din agenda culturală bucureşteană pentru săptămâna 23-29 noiembrie.

Luni, începând cu ora 19.00, Teatrul Metropolis prezintă piesa “Sfârşit de partidă” de Samuel Beckett, în regia lui Alexandru Tocilescu.

Pe 24 noiembrie, la ora 19.30, Meda Victor, George Ivaşcu şi Horaţiu Mălăele (foto) vor urca pe scenă la Palatul Naţional al Copiilor, în piesa “Podu'”.

Sub egida Masters of Jazz, miercuri, la Sala Palatului, începând cu ora 20.00, va concerta Jan Garbareck Group.

Iubitorii de teatru îşi pot trece în agendă, pentru joi, spectacolul cu piesa “Vestul singuratic” de Martin McDonagh, ca va fi prezentat, de la ora 19.00, pe scena Teatrului Act.

Vineri, cinefilii vor avea parte de două premiere. Prima este animaţia “Stă să plouă cu chiftele”, despre un oraş unde plouă cu supă şi suc, ninge cu piure de cartofi, iar vântul aduce o furtună de hamburgeri. Al doilea film care va intra în cinematografe este “Cenuşă şi sânge”, o dramă regizată de actriţa Fanny Ardant.

sursa: www.Newsin.ro

Lasa un raspuns