Adevarul: Unde mergem la teatru vara în Capitală

Terasa La Motoare, clubul Green Hours sau La Scena sunt doar câteva dintre locurile unde se joacă spectacole.

Poveşti despre iubire, improvizaţii sau one-man-show-uri sunt producţiile teatrale bucureştene pe timp de vară.

Stagiunea teatrală 2008-2009 s-a încheiat, dar bucureştenii iubitori de teatru mai pot merge la spectacole în cluburi şi pe terase. Astfel, piesa „Te iubesc! Te iubesc?“ se joacă diseară pe terasa La Motoare, de la ora 21.00.

Spectacolul companiei independente de teatru  D’Aya este o adaptare după „Zăpezile de Altădată“, de Dumitru Solomon. Montarea reprezintă o discuţie continuă despre dragoste pe parcursul unei relaţii între un El şi o Ea, cu toate momentele intermediare prin care trec doi îndrăgostiţi.

Cuplul piesei este jucat cu umor de Corina Moise şi George Corodeanu, iar invitatul special în această piesă a lui Chris Simion este Manuela Hărăbor, cu două roluri: Veronica Micle şi Mama. Preţul biletului este de 25 de lei. (Adevarul)

romeo

One thought on “Adevarul: Unde mergem la teatru vara în Capitală

  1. This piece of writing is really a nice one it helps new the web users,
    who are wishing in favor of blogging.

Lasa un raspuns