Aproape 200 de edituri şi alte 184 de organizaţii culturale vor expune, între 25 şi 29 noiembrie, la Târgul de Carte Gaudeamus.
Mai puţin bogat în expozanţi faţă de ediţia precedentă (385 faţă de 400, cât au fost anul trecut), pentru această a 16-a ediţie a Târgului de Carte de Învăţătură Gaudeamus au fost pregătite mult mai multe evenimente, 530, faţă de 400 în 2008.
Printre ele se numără înfiinţarea Federaţiei Editorilor din România, o masă cu tema “20 de ani după comunism”, organizată de DeutscheWelle şi mai ales vizita a unuia dintre cei mai populari scriitori ai momentului, Salman Rushdie.
Târgul găzduit de Romexpo din Capitală poate fi vizitat de miercuri până vineri, între orele 11.00 şi 20.00, sâmbătă, între orele 10.00 şi 20.00 şi duminică, între orele 10.00 şi 16.00.
Un bilet de intrare costă 4 lei pe zi sau 10 lei pentru toate zilele de târg, elevii, studenţii, cadrele didactice, pensionarii, membrii uniunilor de scriitori şi jurnaliştii având acces gratuit, pe baza documentelor specifice. NewsIn