Teatru stradal la Curtea Veche

Mai mulţi artişti din Franţa, Italia şi România îi vor delecta, astăzi şi mâine, pe trecătorii şi turiştii ocazionali din Centrul Istoric cu teatru stradal, mimico-gestual, muzică şi acrobaţii, în cadrul unui proiect cultural „Agora“.

Spectacolele au debutat joi şi se desfăşoară în incinta complexului muzeal Curtea Veche, în fiecare seară, de la ora 18.00. „E foarte ciudat în România. Toţi trec mai departe şi îşi continuă plimbarea prin magazine, în loc să vină la un spectacol gratis de teatru. Dacă am fi vândut seminţe, adidaşi sau Cola am fi făcut poate avere. Sperăm să schimbăm această atitudine“, a mărturisit Orlando Petriceanu, membru al asociaţiei „Trubadurii secolului XXI“, care organizează evenimentul.Proiectul „Agora“, realizat în colaborare cu două companii de teatru, „Specimen Teatro“ (Italia) şi „Les Enfants Terribles“ (Franţa), are ca temă societatea mondială de consum. Actori în spectacolele de stradă vor fi şi câţiva copii cu deficienţe de vorbire şi auz, elevi ai Şcolii Speciale pentru Surzi nr. 1 Bucureşti. Aceştia vor putea fi aplaudaţi mâine seară, când e programat şi concertul de tarantella, pizzica şi tammuriata. (sursa: www.evz.ro)

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.