
Începe o toamnă călduroasă
Potrivit prognozelor de la Administraţia Naţională de Meteorologie, primele zile de septembrie vor fi călduroase, cu temperaturi cuprinse între 29 şi 30 de grade Celsius. Cel mai cald va fi în partea de…
Canicula şi ploi puţine în iulie şi august
Administraţia Naţională de Meterologie avertizează că în luna iulie, temperaturile medii lunare ale aerului se vor situa peste mediile multianuale pe aproape întreg teritoriul, exceptând centrul ţării unde valorile de temperaturi vor fi apropiate…
Vremea se răcește în weekend şi luni
Administraţia Naţională de Meteorologie a anunţat că, de astăzi şi până duminică seara, vremea se va răci “considerabil” în toate regiunile, iar vântul va bate cu putere. Sâmbătă, 9 aprilie. Cerul va fi…
Ninsoare şi vânt de duminică până luni seara
Meteorologii anunţă că de duminică dimineaţă şi până luni seara va ninge în toată ţara şi vântul va bate cu putere, ajungând până la 100-120 de kilometri pe oră la munte, iar în…
Meteorologii anunţă ninsori în Capitală
Mâine vremea se răceşte şi mai tare iar ploaia de astăzi se va transforma în ninsoare. Primarul sectorului 1, Andrei Chiliman a convocat încă de ieri comandamentul de iarnă pentru a se asigura…
Se întorc ninsorile
Administraţia Naţională de Meteorologie a anunţat ninsori şi vânt puternic, de sâmbătă noapte până duminică în toată ţara. În intervalul 19 februarie, ora 02 – 20 februarie, ora 12 va ninge şi se va…
Prognoza meteo de Craciun si Revelion
Directorul Administratiei Nationale de Meteorologie, Ion Sandu, a prezentat in cadrul videoconferintei Guvernului cu prefectii principalele caracteristici meteo ale perioadei cuprinse intre 18 si 31 decembrie. Perioada 20 – 25 decembrie “Temperatura incepe…











