Richard Marx concertează, pe 1 noiembrie, la Bucureşti

Muzicianul american Richard Marx va concerta, pe 1 noiembrie, la Sala Palatului din Capitală, în cadrul turneului de promovare a celui mai recent material discografic – “Emotional Remains” -, lansat în septembrie 2009, informează organizatorii, Emagic.

Concertul va avea loc pe 1 noiembrie, la Sala Palatului, biletele fiind disponibile începând de marţi, pe site-ul www.myticket.ro şi în reţeaua magazinelor Diverta, la următoarele categorii de preţuri: 90 de lei, 120 de lei, 160 de lei, 200 de lei şi 250 de lei.

A fost backing vocal pentru Madonna, Whitney Huston şi Luther Vandros
Cu o carieră de peste 20 de ani, câştigător al premiului Grammy, Richard Marx este considerat unul dintre cei mai influenţi artişti ai industriei muzicale contemporane, fiind, totodată, unul dintre cei mai căutaţi producători şi compozitori ai momentului. Marx şi-a început cariera la vârsta de cinci ani, perioadă în care cânta pe spoturi promoţionale create de tatăl său. La 17 ani l-a cunoscut pe Lionel Richie, alături de care avea să-şi facă şi debutul ca backing vocal pentru piesele “You Are”, “Running with the Night” şi “All Night Long (All Night)”.  (Adevarul.ro)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *