Preţurile în euro la locuinţele noi din Capitală au scăzut la nivelul din 2005

Preţurile în euro pentru locuinţele noi din Bucureşti s-au redus în medie cu 15-40% în primul semestru faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, ajungând la nivelul din 2005, dar în lei scăderea nu a fost atât de accentuată, având în vedere fluctuaţia cursului valutar, potrivit CB Richard Ellis.

“Scăderea preţurilor în prima jumătate a anului a variat între 15 şi 40% faţă de aceeaşi perioadă din 2008, în funcţie de locaţie, grad de finisare şi facilităţi, precum şi de strategia dezvoltatorilor. În prezent, preţurile de vânzare exprimate în euro sunt la nivelurile din 2005, dar exprimate în moneda naţională nu au înregistrat aceeaşi reducere din cauza deprecierii leului faţă de euro cu aproximativ 17% între septembrie 2008 şi iunie 2009”, se arată în cel mai recent raport al companiei de servicii imobiliare CB Richard Ellis (CBRE).
Astfel, pentru locuinţele noi scăderea porneşte de la 400 de euro şi ajunge la 1.500 de euro, ceea ce reprezintă în unele cazuri o înjumătăţire a preţurilor pentru unităţi din zone precum Siseşti-Străuleşti. În această zonă, în 2008 dezvoltatorii cereau 1.800-2.800 de euro/metru pătrat, iar acum pretenţiile acestora au coborât la 1.000-1.300 de euro.

Locuinţele noi din Aviatorilor-Kiseleff şi cele situate în centrul oraşului sunt mai ieftine cu 500 de euro/mp din preţ, ajungând la 3.500-4.000 de euro/mp, respectiv 1.500-2.500 euro/mp. În Primăverii preţurile de vânzare erau anul trecut de 3.500-4.500 de euro/mp, iar la sfârşitul lunii iunie au ajuns la 2.500-4.000 de euro/mp. (mediafax)

bucuresti

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.