Noaptea Muzeelor 2009, fără Antipa şi MTR

Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” şi Muzeul Ţăranului Român lipsesc anul acesta, din motive obiective, de pe harta instituţiilor din Capitală care vor face noapte albă pe 16 mai.

Primul, care a avut anul trecut un record de vizitatori – 18.995 de copii

, tineri şi adulţi –, se află în plin proces de renovare a clădirii şi modernizare a expoziţiei permanente, după ce a fost închis la începutul lunii ianuarie. Al doilea, care a primit în Noaptea Muzeelor 2008 peste 10.000 de persoane, se pregăteşte, de asemenea, de lucrări de renovare care ar putea dura, pe puţin, trei ani.

Peste 2.200 de muzee de artă, istorie, etnografie şi ştiinţă din 41 de ţări adună, într-o singură noapte, zeci de mii de vizitatori, în cadrul unui proiect de promovare culturală care a debutat la nivel european în urmă cu cinci ani.

Pe 16 mai, în noaptea de sâmbătă spre duminică, bucureştenii vor putea vizita gratuit mai multe instituţii din oraş. Potrivit Mediafax, la fel ca anul trecut, Muzeul Naţional de Artă al României va încerca să facă un circuit muzeal între clădirea sa de pe Calea Victoriei şi Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, Muzeul Naţional de Geologie, Muzeul „George Enescu”, Muzeul Colecţiilor de Artă, Muzeul Naţional de Istorie a României, vizitatorii urmând să ajungă dintr-un loc în altul cu autobuze RATB, puse la dispoziţie de autorităţi. Chiar dacă nu sunt stabilite toate detaliile din desfăşurător, e sigur că Muzeul de Artă va rămâne dechis până la ora 4.00, iar bucureştenii vor putea vizita atât galeria Europeană cât şi pe cea Naţională. (sursa: Evenimentul Zilei)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *