Miting împotriva etnobotanicelor

Panica la etnobotanicaMihai Morar şi Daniel Buzdugan protestează luni, 14 februarie, de la ora 13:00, în Piaţa Victoriei. Scopul mitingului organizat de prezentatorii de la Radio ZU este închiderea definitivă a “magazinelor” de vise din România.

Şi aşa cum şi-au obişnuit fanii şi ascultătorii, acest eveniment nu se va desfăşura într-o maniera banală. Deviza acţiunii este “ZU dă panică la etnobotanică. Iubim Viaţa!”. Invitaţi ieri în studioul Antena 1 la Observator, Buzdugan şi Morar au anunţat că singura botanică pe care o acceptă la protest este mărarul. “Dacă vreţi botanice, cumpăraţi mărar”, au declarat cei doi.

Mai mult, Elan Schwartzenberg, susţinător al campaniei “Panică la etnobotanică”, a promis că va trimite 10 sicrie goale la protest. “Simbolistica acestor sicrie este foarte simplă. Ele sunt goale. Dacă Emil Boc va stopa fenomenul vor rămâne goale. Dacă nu, pe sufletul lui vor atârna viitori morţi, din cauza etnobotanicelor”, a spus el în direct la Morning ZU, emisiunea prezentată de Buzdugan şi Morar la Radio ZU.  Toţi cei care susţin mişcarea “ZU dă panică la etnobotanică” sunt aşteptaţi în Piaţa Victoriei pentru a striga de Ziua Îndrăgostiţilor: “Iubim Viaţa!”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *