Meteorologii anunţă ninsori în Capitală

Mâine vremea se răceşte şi mai tare iar ploaia de astăzi se va transforma în ninsoare. Primarul sectorului 1, Andrei Chiliman a convocat încă de ieri comandamentul de iarnă pentru a se asigura că utilajele de intervenţie rapidă ale Romprest sunt pregătite pentru a îndepărta zăpada de pe carosabil şi pentru a preveni formarea poleiului.

Cel mult 2 grade la amiază se vor înregistra mâine, iar temperatura nu creşte nici la începutul săptămânii viitoare, însă e posibil ca bucureştenii să scape de ninsori.
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis pentru intervalul 19 februarie (ora 02.00) – 20 februarie (ora 12.00) o atenţionare de ninsori şi vânt puternic în toată ţara. (adevarul)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *