Începând cu 1 ianuarie 2013, fumatul va fi interzis în spaţiile publice

Fumatul va fi interzis  in spatiile publiceDin prima zi a lui 2013, fumatul va fi interzis în parcurile pentru copii, în universităţi, în taxiuri, dar şi în maşina de serviciu. De asemenea, fumatul va fi interzis în orice spaţiu închis folosit în comun, cum ar fi cofetării, expoziţii sau malluri.

În ce priveşte restaurantele, proprietarii care vor permite fumatul în interiorul localurilor trebuie să interzică accesul minorilor.

Potrivit noii legi antifumat, care ar putea intra în vigoare de la 1 ianuarie 2013, fumătorii îşi vor mai putea aprinde ţigările doar în baruri, cluburi, discoteci sau cantine.

În România, 15% dintre decese sunt cauzate de fumat, dintre care 24% în cazul bărbaţilor şi 6% în cazul femeilor.

Un studiu realizat de ISRA Center Marketing Research, în primăvara anului 2010, a arătat că din eşantionul considerat, 55% erau nefumători, iar 45% fumau peste cinci ţigări pe zi. Acelaşi studiu spune că 55% dintre fumători au avut cel puţin trei tentative de a se lăsa de ţigări, dar din cauza lipsei autocontrolului sau al sfatului unui medic sau farmacist, au eşuat. (adevarul)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *