Guvernul va interzice etnobotanicele

EtnobotaniceGuvernul va interzice vânzarea şi deţinerea substanţelor etnobotanice, va confisca marfa pentru un interval de până la 18 luni cu suspendarea activităţii comerciantului până la analiza de laborator şi va decide amenzi ce ajung la 100.000 lei şi închisoare de 2-8 ani pentru vânzarea acestor produse.

Sancţiunile vor fi introduse odată cu stabilirea unei definiţii clare a noţiunii de “substitut” care permite fabricarea produselor etnobotanice, relevă proiectul ordonanţei de urgenţă privind combaterea etnobotanicelor, obţinut de MEDIAFAX.

Denumit proiect “privind interzicerea substitutelor în vederea asigurării sănătăţii şi a protecţiei populaţiei”, documentul se bazează pe reglementările adoptate de Polonia în noiembrie 2010, prin care au fost interzise atât fabricarea şi introducerea pe piaţă a unor astfel de substanţe, cât şi funcţionarea magazinelor care le comercializează.

Ordonanţa va interzice producerea, fabricarea, comercializarea, distribuirea, punerea la dispoziţie, inclusiv cu titlu gratuit, transmiterea, intermedierea transmiterii, deţinerea, introducerea în România, importul, publicitatea şi promovarea de orice fel şi prin orice mijloace, inclusiv electronice, a substitutelor. (sursa: Mediafax.ro)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *