Franz Ferdinand va canta la Electric Castle Festival 2017

Concert Franz Ferdinand la Electric Castle 2017

Concert Franz Ferdinand la Electric Castle 2017Franz Ferdinand, Unkle, Zedd și Paul van Dyk se regăsesc în noul val de confirmări de la Electric Castle Festival 2017. Aceştia se alătură numelor deja anunţate, precum Deadmau5, Trentemøller, House of Pain, alt-J, Duke Dumont, Maceo Plex şi Slaves. Ediția cu numărul cinci a festivalului are loc între 12 şi 17 iulie 2017, la Castelul Bánffy din Bonţida, judeţul Cluj.

Organizatorii pregătesc pentru publicul festivalului nouă scene, din care două vor fi acoperite inclusiv în zona spectatorilor. La cea de-a cincea ediţie, suprafaţa festivalului creşte la peste 220.000 metri pătraţi, fiind estimată prezenţa a 130.000 de oameni în cele cinci zile de festival (ziua 0 şi patru zile pline de evenimente).

Franz Ferdinand este o trupă de indie, fondată în Glasgow, în 2002, cunoscută ca fiind una dintre cele mai populare formaţii de post-punk revival, cu numeroase Brit Awards şi nominalizări la premiile Grammy. Scoţienii au lansat patru albume în cei 15 ani de activitate, cel mai recent este „Right Thoughts, Right Words, Right Action” (2013). Franz Ferdinand revine după o pauză de trei ani, iar concertul de la Electric Castle este singurul concert confirmat în Europa de Est. (citeste tot pe iconcert)

Leave a Reply