Festivalului Internațional al Luminii, organizat si in Bucuresti

Primăria Municipiului București organizează, în perioada 23-25 aprilie, prin ArCuB – Centrul Cultural al Municipiului București, prima ediție a Festivalului Internațional al Luminii, Spotlight.

Festivalul va fi lansat printr-un concert incendiar susținut de Robin and the Backstabbers și Alternosfera pe 23 aprilie, de la ora 20.00, pe Strada Franceză din Centrul Istoric al Bucureștiului.

11110201_10152969487268813_7789899828550341599_nTimp de trei zile, de la Biblioteca Centrală Universitară până la Piața Națiunilor Unite, Calea Victoriei se va aprinde, transformându-se într-o expoziție-gigant, iar spațiile publice vor fi revitalizate prin intermediul instalațiilor interactive și al spectacolelor de lumini.

Pentru a le prezenta bucureștenilor cele mai captivante instalații și a le oferi o experiență unică, ARCUB a lansat la începutul lunii martie un call for projects pentru tineri artiști, arhitecți sau designeri aflați la început de drum. Au fost înscrise aproximativ 30 de proiecte inovatoare ce au la bază lumina și tehnologii bazate pe lumină, cu accent pe interacțiunea publicului cu lucrarea.

După procesul de jurizare, în cadrul căruia au fost analizate toate proiectele, s-a desemnat instalația câștigătoare: Urban Neon Forest, aparținându-le lui Antonio Păun și Thomas Herrera, studenți ai Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu‟.

Proiectul câștigător își propune să transpună o simplă plimbare prin Centrul Vechi, pe Str. Lipscani, într-o experiență neobișnuită: o promenadă printr-o „pădure de lumină”. Instalația va fi compusă din 80 de stâlpi de neon, dispuși aleatoriu în fața clădirii Băncii Naționale a României, oferindu-le trecătorilor atât prilejul de a interacționa cu obiectele arhitecturale, cât și un spectacol urban original.

Ideea festivalului a apărut din nevoia alinierii la manifestările similare din marile orașe și își propune să includă orașul București în circuitul celor mai importante festivaluri de profil și, în același timp, să îi ofere publicului larg un spectacol unic în România.

De asemenea, Spotlight se bucură de un parteneriat puternic cu unul dintre cele mai cunoscute festivaluri de acest tip din Europa – Signal Festival din Praga – care în acest an va asigura prezența unor instalații inedite, cu dimensiune internațională.

Programul final și harta Spotlight vor fi făcute publice în cel mai scurt timp.

Accesul la eveniment este gratuit.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *