Bucureşti: Suntem codaşii Europei la calitatea vieţii

Bucureştiul se află pe poziţia 85 din 140, în topul privind calitatea vieţii din oraşele lumii. Din cele 28 de nominalizări făcute de Uniunea Europeană pentru raportul realizat de Economist Intelligence Unit (EIU), am ieşit pe ultimul loc.

Analiştii EIU au evaluat calitatea vieţii din oraşele propuse pentru raport cu nişte calificative variind între 0 şi 100, în funcţie de cinci categorii. Este vorba despre stabilitate, servicii medicale, cultură şi mediu, educaţie şi infrastructură.

De exemplu, un oraş care a acumulat 80 de puncte înseamnă că nu are mari probleme privind standardele de viaţă, în timp ce un oraş cu un punctaj sub 50 are probleme zilnice.

Bucureştiul a acumulat 71,8 puncte, în timp ce alte oraşe din Europa de Est au obţinut o medie de 72,5 puncte, inferioară celei mondiale, de 76,1 puncte.

Infrastructura, problema Europei de Est

Europa de Vest a întrunit 92,2 puncte, America de Nord 91,5 puncte, iar Asia împreună cu Australia şi Oceania 71,7 puncte. În privinţa stabilităţii, oraşele est-europene au fost evaluate cu 71,1 puncte, respectiv 73,2 în privinţa condiţiilor medicale, 75,2 pentru cultură şi mediu, 78 pentru educaţie, iar cel mai mic calificativ, de 67,1 puncte, a fost obţinut pentru infrastructură.(Adevarul.ro)

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.