Biletele şi abonamentele pentru festivalul George Enescu se pot cumpăra începând cu 3 august

Biletele pentru ediţia a XIX-a a Festivalului şi Concursului Internaţional “George Enescu” vor fi puse în vânzare la casele de bilete de la Sala Palatului, începând cu data de 3 august, anunţă organizatorii evenimentului.

După eliberarea abonamentelor, pentru biletele simple, locurile vor fi alocate în ordinea primirii rezervărilor. Acestea pot fi ridicate numai până pe 21 august, inclusiv, după această dată fiind anulate. Tot din 3 august, biletele rămase nerezervate vor fi puse în vânzare.

Programul Festivalului include concerte simfonice şi camerale, recitaluri, spectacole de operă şi balet, atât în sălile principale ale Bucureştiului, cât şi în alte oraşe din ţară.

Cea de-a XIX-a a Festivalului Internaţional „George Enescu” va avea loc între 30 august şi 26 septembrie. De la începutul anului au fost rezervate 70 % dintre locurile puse la dispoziţia iubitorilor de muzică, dornici să participe la manifestări. (NewsIn.ro)

george_enescu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *