Bendeac merge la Antena 1

Mihai Bendeac a anunţat pe blogul personal că va semna un contract cu Antena 1, urmand să intrerupă colaborarea cu Prima TV.

“Motivele nu sunt financiare! Doamna Camelia Voiculescu poate depune marturie că, deşi ne-am întalnit de vreo 7 ori şi am negociat ore în şir, discuţia despre bani a durat un minut şi jumătate. Atat!”, a spus Bendeac.

“Fără ca cineva din interiorul trupei sau al trustului să lanseze această idee, s-a împământenit în concepţia generală a presei şi chiar a publicului că eu aş fi liderul trupei. (…) Asta nu a fost o problemă timp de doi ani şi jumătate cât EU am fost cel care a creat sinopsisul (ideile) show-ului şi scenariul. Fiindcă atunci îmi puteam asuma totul. Dar din clipa în care cineva şi-a spus “Nu dom’le! Noi trebuie sa avem control asupra emisiunii!”, nu a mai fost în regulă”, spune artistul.

“N-aş vrea să se înţeleagă acum faptul că a existat un conflict între mine şi Mirela, Deea sau Angel! Eu sper şi acum că se vor decide să ne reunim şi în acest nou proiect. Dacă nu acum, măcar din iarnă. Oamenii ăştia sunt cei mai buni tineri actori de comedie din România şi sunt prietenii mei! Punct!”, a declarat actorul pe blogul său.

Într-un comunicat de presă, postul PRIMA susţine că Mihai Bendeac a încălcat prevederile contractului cu SBS Broadcasting Media SRL, care operează postul Prima TV. Totodată, Prima TV consideră “neprofesionistă atitudinea lui Mihai Bendeac faţă de cei care, în ultimii trei ani, au crezut şi investit în el şi l-au transformat dintr-un actor de teatru într-un profesionist de televiziune”. (LIBERTATEA)

mihai-bendeac

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *