Pe litoralul românesc, tarifele sunt similare cu cele de anul trecut. În ţările învecinate puteţi găsi cazare şi cu 15-20 de euro/noapte. Dacă doriţi şi masa inclusă, preţurile sunt mai mari cu 50%.
Cu cortul la 15 lei pe noapte, la pensiune cu 100 de lei/noapte sau la hotel cu 200 de lei/noapte – ofertele pentru vacanţa de 1 Mai se adresează oricărui buget.
Prin tradiţie, destinaţia preferată a românilor este litoralul românesc. Consultanţii din domeniu spun însă că acelaşi buget este suficient pentru o excursie în Bulgaria, Ungaria şi chiar Grecia sau Muntenegru.
În staţiunile Albena şi Constantin şi Elena, de exemplu, o noapte în apartamentele din noile complexuri de vacanţă costă între 8 şi 10 euro. La hoteluri, tarifele care includ şi masa în regim all inclusive ajung la 20-25 de euro/persoană. (Evenimentul Zilei)






