Maşinile din Bucureşti vor purta şi numere de înmatriculare cu trei cifre

Vehiculele înmatriculate în Bucureşti vor primi, de luni, şi plăci cu numere de înmatriculare formate din trei cifre, nu doar din două, ca în prezent, a anunţat, miercuri, Ministerul Administraţiei şi Internelor.

“Astfel, de la această dată, combinaţia pe placă va putea fi şi sub forma: B – 000 (combinaţia de trei cifre) – AAA (combinaţia de trei litere) . Exemplu: B-111-TTT”, se arată într-un comunicat al instituţiei.

În paralel, serviciul de specialitate, din cadrul Prefecturii Bucureşti, va continua să elibereze şi plăci în combinaţie de două cifre, până la epuizarea variantelor rămase vacante.

Altfel, Executivul va derula şi anul viitor programul de înnnoire a parcului auto, după ce în acest an a majorat numărul maşinilor scoase din uz şi prima de casare comparativ cu limitele din 2008. “Programul Rabla se continuă după 1 ianuarie şi nu există impedimente pentru a merge mai departe”, a spus şeful Guvernului, Emil Boc.
(Sursa: Gandul.info)



Submit your comment

Please enter your name

Your name is required

Please enter a valid email address

An email address is required

Please enter your message

Plimbare.ro © 2012 All Rights Reserved

www.Plimbare.ro

Designed by WPSHOWER

Powered by WordPress